TRANSPORT GRATUIT PRIN POȘTA de la 3 cărți comandate



Povestiri someșene. Antologie de proză scurtă

Adauga in cos

40.00 RON

„Formula lui Traian Parva Săsărman consacră un observator al lumii din care vine, cu care este solidar, pe care o ațâță și o evocă duios și nostalgic, de care râde (cu lacrimi în ochi) și pe care o regretă, deși s-ar lipsi de ea (dacă ar putea).
Este una dintre lumile românești ale actualității, așa cum ajung ele să trăiască în literatura noastră actuală, ba sub pana romancierului Radu Aldulescu, dacă vine vorba despre siluetele din Câmpia Română, ba adjudecate de Traian Parva Săsărman, pe seama luncii Someșului și deci a Transilvaniei.“
Ovidiu Pecican

Săsărman fixează scurt oamenii și-i pune în rame bine croite, remarcabile.
Mitologia locală enumeră câte un Hulpea, Scriete, Donizuca, Pițirig, „feștiți în toate culorile“ de babe agere și vitriolante, așezate „vijilent“ pe lăițucă. De fiecare dintre ei se agață povești, bârfe, calomnii și anateme, adică epifanii, în ultimă instanță, ale unui destin mărunt și simplu, purtat cu demnitate.
Ştefan Borbely

Prozatorul confirmă încă o dată verva extraordinară de povestaș de cursă lungă care a ajuns pentru el o marcă distinctivă. Traian Parva Săsărman are talentul remarcabil de a transpune oralitatea în scris. Oricine a încercat acest demers atât de simplu în aparență, știe că necesită o stăpânire în cel mai înalt grad a tehnicilor de scriitură. Echilibru, simț al condensării, intuiție, vocabular.
Victor Cubleșan

Antologia „Povestiri someșene“ cuprinde, în forma lor definitivă, cele cinci volume publicate în decurs de zece ani, precum și câteva proze inedite.
Acest volum de bilanț însoțit de un Glosar și de Aprecieri critice încheie o etapă în creația lui Traian Parva Săsărman, aducând în fața cititorilor un scriitor matur, viguros, cu un stil original, care și-a fixat un loc de frunte în proza scurtă din Transilvania.
Lectura captivantă, savuroasă, rostită cu umor în grai ardelenesc, te ține vrăjit ca și cum ai asista la o piesă de teatru cu multe personaje memorabile și cu evenimente întrețesute începând cu Primul Război Mondial până în prezent, într-un spațiu unic, satul Măluț din lunca Someșului.
Așa cum strămoșul său a fost în delegația din Măluț la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, acum, la Centenar, proza lui Traian Parva Săsărman trece Carpații spre a intra în sufletele tuturor românilor.
Carmen Iordăchescu, editor

Autor: Traian Parva Săsărman

Caracteristici: format 14,5 X 20,5 cm, alb-negru, 286 p.



Cos de cumparaturi

Nu aveti produse in cos

  • Categorii carti