TRANSPORT GRATUIT PRIN POȘTA de la 3 cărți comandate



1918 – Contribuţia argeşenilor şi a muscelenilor la întregirea României

Adauga in cos

40.00 RON

În volumul de faţă, „1918 – Contribuţia argeşenilor şi a muscelenilor la întregirea României“, autorul aduce în atenţia cititorilor ipostaze istorice diferite ale temei. Volumul de faţă, bine conceput şi structurat temeinic, echilibrat în componentele sale esenţiale, scris cu talent şi dăruire profesională, se adresează, în primul rând, iubitorilor muzei Clio, dar şi specialiştilor din domeniul ştiinţelor umaniste, fiind menit a contribui la extinderea orizontului cognitiv printr-o abordare directă, axată pe valorificarea critică a celor mai de seamă rezultate ale cercetării ştiinţifice în domeniu.
Sub acest aspect, netăgăduit, lucrarea reprezintă în acelaşi timp un reflex al tendinţelor istoriografice moderne, prin bogăţia şi valoarea informaţiilor puse în circuitul ştiinţific, dar şi un impuls spre aprofundarea studiilor de specialitate în domeniu. Volumul în ansamblu se distinge prin obiectivitate şi detaşare în expunerea faptelor, printr-o sistematizare fericită a materialelor, astfel că punctele de vedere avansate se dovedesc originale şi veridice, adeseori categorice, în ciuda dificultăţii, recunoscute, a multora din problemele tratate. Apreciez în mod cu totul deosebit informaţiile inedite şi comentariile privind aspectele istorice într-o perioadă de încercare pentru naţiunea română.
Aventura cunoaşterii istorice reclamă o identificare prin trăire cu epocile, momentele, procesele şi personajele cercetate, ubicuitatea fiind condiţia profesională a analistului. Mărturisesc convingerea că viitorul apropiat ne va oferi noi şi frumoase materializări ale altor proiecte istoriografice.
Îmi îngădui să presupun că volumul se va bucura de o excelentă primire din partea cititorilor în general, ca şi a specialiştilor în domeniu.
Lect. univ. dr. Cornel Popescu
Manager „Muzeul Județean Argeș“

Autor: Cristian Ștefan

Caracteristici: format 20,5 X 26 cm, color, 176 p.



Cos de cumparaturi

Nu aveti produse in cos

  • Categorii carti